Dr. Koronkay Bertalan, Dr. Szőnyi Magda şi Prof. Dr. Bagdy Emőke au elaborat metoda psihoterapiei prin relaxare şi simboluri începând din anii 1970, iar în anul 1980 a fost elaborat primul protocol profesional la Budapest. Bazându-se pe metoda autosugestivă elaborată de Emile Coué; psihanaliza autogenă elaborată de Oscar Vogt; treningul autogen, ca metodă de bază elaborată de Johann Heinrich Schultz; metoda lui R. Desoilles; imageria catatimică a lui H. Leuner constituie baza teoretică a naşterii acestei metode. Concepţia terapeutică urmăreşte în mare măsură teoria jungiană.

Psihoterapia de relaxare prin treningul autogen şi psihoterapia prin simboluri se bazează pe relaxarea cu un puternic caracter constructiv. Psihoterapia se desfăşoară într-o secvenţialitate bine definită, atât sub aspectul exerciţiilor cât şi sub aspectul prelucrării experienţelor personale. Caracterul constructiv este evidenţiat şi de modul formulării scopurilor. Pacientul se prezintă cu un simptom care îi cauzează suferinţă. Elaborarea şi formularea scopului terapeutic implică un proces de dezvoltare ca tendinţă de facilitare pentru crearea armoniei dintre latura fizică, psihică şi cea spirituală a personalităţii.

Aspectul constructiv este subliniat de caracterul multistructurat al metodei terapiei prin relaxare şi simboluri.

a) Structuralitatea metodologică

• Însuşirea unui şir de exerciţii definite prin care se elaborează reflexe condiţionate. Prin însuşirea exerciţiilor scade tensiunea psihică, se dizolvă anxietatea, se stabilizează funcţiile vegetative.
• Efectele generale ale exerciţiilor de bază: starea de deconectare, starea de autogen (comutare organismică); conştiinţa modificată şi atenţia pasivă; aprofundarea terapiei se realizează prin exerciţii cu sugestii orientate asupra organelor, focusare (ca instrumente de rezolvare a problemelor situative).
• Meditaţie şi imagerie în stare de conştiinţă modificată, explorarea problemelor psihice profunde prin evocarea imaginilor interne tematice şi rezolvarea lor prin elaborare.
• Imaginile interne se structurează prin succesiunea imaginilor evocate.

b) Structuralitatea cadrului şi procesului terapeutic

• Specificitatea cadrului spaţial: ritmicitatea schimbării poziţiei posturale. Alternanţa poziţiei culcate (din timpul exerciţiului) cu poziţia de şezut faţă-n faţă în timpul convorbirilor.
• Cadrul temporal: timp structurat în conformitate cu ciclurile metodei. Se structurează timpul dintre două şedinţe: exersarea sistematică individuală de acasă, trăirile din timpul exerciţiilor, consemnarea experienţelor dobândite în jurnalul de relaxare.

c) Structuralitatea tematică:

• Sugestiile verbale şi imaginile evocate au un efect terapeutic direct; transpunerea verbală a imaginilor evocate are efect transformator şi mobilizator; exersarea cu regularitate are un efect cumulativ conducând la autoreglare superioară.
• Rezultatul structuralităţii tematice prin formule şi imagini evocate determină efectul de secvenţialitate.